Am avut sansa de a fi singurul primar din Romania care a participat la un curs desfa-
surat la Washington – Statele Unite, pe parcursul unei luni, pe tema dezvoltarii oraselor 
secolului XXI. 
        In rindurile de mai jos, nu doresc sa va prezint ceea ce am invatat acolo, mai ales ca
toate acestea nu au nici o valoare, daca nu sunt puse in practica. Vreau doar ca – dupa 
citirea acestor rinduri - sa analizam impreuna daca noua, in primul rind ca romani si in al
doilea rind ca primari, nu cumva “ne-a scapat” ceva, poate chiar primul “ceva” care ne 
deosebeste de cei din Statele Unite : mindria nationala. Desigur, chiar inainte mea, 
multi dintre dumneavoastra ati vizitat aceasta tara si sint convins ca va amintiti faptul ca 
aproape nu exista cladire pe care sa nu fluture drapelul national, aceasta fiind vazut 
uneori chiar si pe casele unor cetateni. Si cind spun pe case, spun chiar deasupra lor. 
Daca imobilul avea pina la opt etaje, drapelul se gasea deasupra, pe mijlocul cladirii,
iar daca aceasta era inalt – chiar “zgirie nori”- pe zidul cladirii. Si ce drapel!… Nu era 
unul mai mic de un metru optzeci pe saizeci de centimetrii, impecabil de curat, de regula
nefiind prins pe un bat ci pe un suport metalic vopsit in alb. La New York pe “Fifth 
Avenue” cunoscuta societate City Bank avea drapelul amplasat in fata imobilului, pe 
trotuar, in fiecare seara la apusulul soarelui fiind dat jos. Intrebind care este motivul 
pentru care este dat jos in fiecare seara, mi s-a raspuns ; “Pentru a fi spalat .” Am vazut 
monumente unde din lipsa altor posibilitati de amplasare, se facea un cerc la sol format
din 15-20 de drapele, care inconjurau monumentul. 
Impresionant! La intoarcerea in Romania am incercat sa compar inca de la parasirea 
aeroportului acest “ceva” cu ceea ce exista aici la noi. Am simtit aceeasi senzatie de 
greata pe care am avut-o si in avion in momentul in care, ajungind la Arcul de Triumf am 
constatat ca cineva a luat drapelul national care de ani de zile “strajuia” deasupra frumo-
sului monument. Si parca nu era nici “rau de avion” si nici “rau de masina” ci mai mult 
”rau de vedere” cum este atunci cind vezi pina unde a dus iresponsabilitatea unora dintre 
edilii capitalei si lenea care ia cuprins in ajun de anul 2000. Sincer, nu stiu cine sunt cei 
ce au decis dar nici nu ma intereseaza. 

     In loc sa ma duc acasa m-am hotarit sa fac un tur prin fata Palatul Parlamentului. 
Am ramas stupefiat: deasupra, pe aceasta impunatoare cladire (printre primele trei in 
lume ca marime) nu exista nici un drapel national ! Si ce frumos ar sta vazut din fata, 
chiar si de pe Bulevardul Unirii. Cu toate ca la intrare exista, sint convins ca sunt multe 
institutii de pe care lipseste cu desavirsire drapelul national contrar prevederile legii 
75/1994. Chiar daca –pentru unii – motivele lipsei mindriei nationale ar fi mai mult sau 
mai putin obiective tinind cont de rezultatele tranzitiei (facuta tot de noi) dupa zece ani 
si de la afirmatia aceasta –din paranteza – chiar discutabil si chiar daca la tot mai multi 
romani grija zilei de miine a devenit prima preocupare, consider ca cel putin din acest 
punct de vedere (deci cel putin) avem ce invata de la americani, popor cu doar trei sute
de ani de istorie. Si atit despre mindria nationala ! Cit priveste drapelul de pe Arcul de 
Triumf am incercat sa stau de vorba cu unii dintre mai marii orasului atunci cind mass-
media critica faptul ca drapelul national existent pe acest edificiu era “zdrente” raminind
din el, doar doua culori. Doream atunci sa mi se predea cheia pentru a ne ocupa noi, 
-sectorul 1 – de aceasta problema. Raspunsul a fost sec si la unison: “Nu te baga, nu 
exista nici o lege sau hotarire care sa prevada amplasarea unui drapel national pe "Arcul
de Triumf !” Sic ! Acesta este motivul pentru care astazi am amplasat pe acest edificiu 
drapelul national. Totodata convocand sedinta extraordinara a Consiliului Local care sa 
ia o hotarire in acest sens. 
 
 

      Si de aici si intrebarile care mi le pun: sa fie oare nevoie in Romania ca pen-
tru orice sa avem o lege ? Chiar si pentru modul in care dorim sa ne mindrim ? Sa nu fi
auzit macar mai marii orasului, de legea bunului simt ? Ar fi trebuit oare legea 
75/1994 privind arborarea drapelului national sa aiba si o anexa cu toate obiec-
tivele unde acesta sa se amplaseze ? Si imi raspund tot eu: NU ! Si inca ceva : fara
sa ma declar un ultranationalist ma intreb cum functioneaza excesul de nationa-
lism al “nationalistilor” si daca nu cumva este vorba doar de un nationalism pre-
electoral ? In ceea ce ma priveste gestul l-am facut numai pentru ca sint roman 
iar daca vreodata vreo asociatie de locatari nu va putea procura un drapel natio-
nal pentru a-l pune sus, pe bloc, il voi da eu, de la primarie. Ca primari putem 
face asa ceva. E vorba de acel “ceva” care “ne-a scapat”, denumit mindrie nati-
onala pentru care - intradevar- nu exista lege. Si totodata de o forma prin care o 
natiune se poate exprima, aratindu-si mindria, identitatea, multumirea sau chiar
nemultumirea ei.